Gimnaziu
		Liceu
		Facultate

Extras din referat

O elită intelectuală se străduia să dea răspunsuri satisfăcătoare marilor întrebări privind concepţia despre lume, despre viaţă, despre moarte, despre om şi despre destinul său...În opinia unor brahmani1, soarta fericită sau nefericită a omului este legată în mod indisolubil de oficierea amănunţită a riturilor. Shramana2 se recrutau din toate castele şi alcătuiau o societate marginală, temută şi în acelaşi timp respectată, cu opinii dintre cele mai ciudate şi mai diverse, adoptând uneori un comportament nu prea ortodox. Ei acordau o importanţă capitală valorii morale a faptei, deşi, în concepţia unora, doar întâmplarea domina destinul. Toţi aveau în comun aceeaşi preocupare: să înţeleagă mecanismul transmigrării fiinţelor, pentru a putea descoperi o eventuală cale de eliberare. Pe atunci, numeroase şcoli presupuneau coexistenţa unei părţi materiale trecătoare şi a unui principiu personal şi etern în om, pe care îl considerau elementul transmigrant. Eliberarea era concepută ca o unire a principiului personal cu divinul, cu care este identic.

Deci în acest mediu abundent, a cărui diversitate explică o anumită eterogenitate a budismului dar şi bogăţia sa, se vor desfăşura predicile lui Buddha.

La originea aceste tradiţii se află un om. Este firesc să se insiste asupra caracterului profund uman al budismului la originea sa. Istoricitatea acestui om excepţional, contestată un timp, este astăzi recunoscută. Fără îndoială că datele sale exacte nu vor fi niciodată cunoscute cu certitudine. Toţi sunt însă de acord să situeze existenţa şi predicile sale în secolul al V-lea înainte de Christos.

În pofida zeului cucernic al unor naratori succesivi, care a transformat biografia lui Buddha într-o adevărată „legendă de aur”, mai este încă posibilă reconstituirea marilor etape ale vieţii celui care, după 547 de existenţe anterioare, animale, umane sau de alte feluri, în care s-a dedicat practicării virtuţilor şi acumulării unor fapte meritorii, hotărăşte să se manifeste pentru ultima dată, mânat de compasiune faţă de făpturile aflate în suferinţă pe tărâmul Indiei. Născut prinţ, într-un mic regat nepalez, Terai, în sânul unei familii bogate, copilul, care se pare că manifestase calităţi ieşite din comun, primeşte numele personal Siddhartha, dacă nu cumva, aşa cum consideră unii autori, nu este vorba de un titlu, în care caz numele său personal ar rămâne necunoscut. Numele său de familie era Gautama. Tinereţea lui a fost cea obişnuită pentru un tânăr nobil din epoca sa: viaţă îndestulată, studii, căsătorie...

În jurul vârstei de 30 de ani, când, se spune, urma să devină tată, descoperă prin intermediul a patru întâlniri, mai întâi suferinţele ce-i apasă pe oameni: bătrâneţea, boala, moartea, apoi o cale spre speranţa unei eliberări, prin imaginea senină a unui călugăr care trăieşte în sihăstrie. Scârbit de existenţa sa de plăceri deşarte, el alege sihăstria şi, după mai mulţi ani de căutări felurite, optează pentru „Calea de mijloc”, care îl va face să înţeleagă lucrurile aşa cum sunt: iluzorii, trecătoare şi să descopere o metodă ce poate elibera definitiv fiinţa de patimi, de iluzii aducătoare de suferinţă. Aceasta este DEŞTEPTAREA şi din acest moment merită pe deplin titulatura de Buddha – Cel Deşteptat –, din rădăcina sanscrită BUDH1.

La această titulatură se adaugă în mod frecvent aceea de Shakymuni, ascet din clanul Shakya, pe care a primit-o în mod firesc, după ce s-a hotărât să părăsească societatea umană. Rezistând ispitei de a accede imediat la o eliberare personală egoistă, Buddha se hotărăşte să răspândească învăţătura sa: timp de 40 de ani va călători prin valea Gangelui, explicându-şi doctrina, apelând din când în când la amintirile din una din vieţile sale anterioare, adunând în jurul lui călugări şi adepţi laici, acceptând chiar, spre sfârşitul vieţii, la insistenţele discipolului său Ananda, intrarea în comunitate a călugăriţelor. Ajuns la o vârstă înaintată şi considerându-şi misiunea împlinită, el dispare pentru totdeauna, înălţându-se în Parinirvana. Imediat după moarte, moaştele sale vor fi vehement disputate, apoi împărţite între mai multe regate, fiind incluse în inima primelor stupa2. În acest monument budiştii din întreaga lume se recunosc, în ciuda multiplelor transformări la care budismul va fi supus de-a lungul timpului.