Gimnaziu
		Liceu
		Facultate

Extras din referat

În Germania, la începutul anilor treizeci, în jurul grupului de la Frankfurt, ia nastere un curent de gândire ce semnaleazã deprecierea crescândã a societãþii si culturii, ambele supuse influenþei mijloacelor de comunicare de masã. Acest curent va avea reprezentanþi ilustri în toate epocile, în Germania, ca si în Franþa. În teoria criticã pe care o elaboreazã, industria culturalã de masã ajunge la ceea ce Adorno (1951) numeste "barbaria stilizatã". si aceastã industrie nouã constituie, si nici nu se poate altfel, un instrument de opresiune ce realizeazã tragica adaptare dintre "omul unidimensional" (Marcuse, 1964) si acea "societate total administratã", despre care vorbeste Horkheimer (1947).

Expresia "culturã de masã" apartine polemicii angajate de societatea modernã în legãturã cu propria ei condiþie. La aproape un sfert de secol de la prima sa formulare, în jurul acestei teme continuã sã se ordoneze un numãr mare de idei sau ipoteze privind influenþa mijloacelor de comunicare. În sensul cel mai curent, expresia "culturã de masã" desemneazã ansamblul comportamentelor, miturilor si reprezentãrilor, produse si difuzate printr-o tehnicã industrialã, aceeasi care însoþeste expansiunea mijloacelor de comunicare.

Bogart (1956) sugera deja aceastã uniformitate crescândã a culturii prin acþiunea conjugatã a mijloacelor de comunicare. Expansiunea televiziunii, ascensiunea claselor de mijloc si a unei culturi "de mijloc" i se pãreau cã se conjugã, predestinând culturile particulare la dispariþie. Morin (1962) adoptã un punct de vedere care nu este foarte diferit. Mai întâi, el defineste cultura de masã drept un sistem special din societatea modernã, un subsistem al sistemului social. Apoi, el încearcã sã restituie acest subsistem contextului istoric al unei societãþi condamnate la divertisment. Dupã el, industria culturalã nu sterilizeazã orice creaþie: ea ajunge la o culturã de mijloc, în sensul etimologic al cuvântului.

Cel mai celebru act de acuzare împotriva societãþii industriale îi aparþine lui Marcuse (1964), în lucrarea sa "Omul unidimensional". Dupã ce a optat pentru optimismul radical a lui Marx, el ia act de slãbirea criticii sau a oricãrei contestãri în societãþile industriale avansate si se strãduieste sã o explice. Dupã el, aceste societãþi sunt, prin membrii lor, pradã unei unidimensionalizãri generalizate.

Marcuse vede în tehnicile comunicãrii de masã instrumentul unei manipulãri. El prezintã imaginea unei societãþi în care masele sunt manipulate de mijloacele de comunicare, la rândul lor supuse ordinelor marilor interese private. Dezamorsând contestarea, mijloacele de comunicare contribuie, dupã el, la trezirea unor dorinþe iluzorii sau artificiale, dorinþe fãrã de care masina de producþie ar fi paralizatã.

Marcuse (1969) gãseste soluþia si mijlocul de a pune capãt acestei unidimensionalizãri progresive a societãþilor industriale si a fiecãruia din membrii lor. El afirmã cã doar cei respinsi de societatea industrialã, nefiind încã victimele acesteia, sunt astãzi ultimii depozitari ai speranþei revoluþionare. "Într-o astfel de situaþie, a munci conform regulilor si modurilor specifice legalitãþii democratice înseamnã a capitula în faþa structurii de putere existente."

Dupã curentul de la Frankfurt, capetele de acuzare reþinute împotriva pretinsei culturi de masã au fost mereu aceleasi: mijloacele de comunicare ar fi instrumentele diabolice ale unei culturi destinate mediocritãþii si uniformitãþii. De altfel, aceastã culturã ar acþiona asupra spiritului oamenilor, precum opiul, cãruia Marx i-a asimilat religia. Standardizarea decurge în mod natural din constrângerile unei producþii de serie, în vederea unei distribuþii de masã. Fiind supusi legii pieþei, industriasii sunt împinsi sã caute consumul si comunicarea maxime. Aceastã competiþie duce direct la demagogie, facilitate si mediocritate, privilegiind ceea ce uneste în detrimentul a ceea ce divizeazã. În sfârsit, neocultura ar fi tranchilizantã. Ocupând un loc tot mai important în timpul liber al oamenilor, ea ar acþiona ca un adevãrat narcotic social, datoritã conþinuturilor sale ce înclinã spre evaziune, mai mult decât spre o mai bunã "inserþie" a oamenilor în condiþia lor cotidianã.