Gimnaziu
		Liceu
		Facultate

Extras din referat

Camil Petrescu este un romancier analist şi în acelaşi timp un realist reflexiv ce se dezvăluie ca un obsevator lucid al socialului, în afara oricărei alunecări în sentimentalism, preocupat să identifice opera cu viaţa, să exploreze realul, să nu-l copieze. Autorul studiază psihicul fiinţei umane sondând necunoscutul fără a formula sentimente morale. Concepţia sa despre literatură este demonstrată prin calitatea sa de teoretician al romanului ce pune problema limbii literare, stilului, talentului şi este un adept al proustianismului. Ca urmare acceptă sincronizarea literaturii cu filosofia şi ştiinţa şi crede în analiza proprie a psihicului, el descriind chiar realitatea propriei sale constiinţe. Timpul naraţiunii folosit de el este subiectiv, autorul generând o formulă epică nouă caracterizată de substanţialitate şi de autenticitate, romanele sale fiind scrise la persoana întâi, naratorul identificându-se cu personajul.

Până la el, în literatura noastra dominau romanele sociale, monografice, în timp ce romanul lui se structurează pe o pasiune sau o idee. Romanele monografice consacrate realitaţii obiective sunt polivalente, ele conţin o anumită tipologie socială; romanul lui C.Petrescu este unul de observaţie a vieţii interioare, de analiză psihologică, iar creatorul descrie realitatea în masura în care a cunoscut-o printr-o experienţă directă.

Geneza acestui roman o aflăm în preocuparea autorului de a scrie despre război. Ca participant la război a valorificat experienţa trăită pe front, apoi formaţia intelectuală a autorului este împrumutată eroului cărtii, scriitorul valorificând deasemenea jurnalul său de front.

Tema operei este reprezentată de drama intelectualului, experienta sa existenţiala pe fondul realitaţii tragice a războiului. Alte opere care surprind acest eveniment, create în această perioadă, sunt : Padurea spanzuratilor de L.Rebreanu si Balaurul de H.P.Bengescu.

Din punctul de vedere al compoziţiei, romanul, aşa cum arată şi titlul, cuprinde două părti : prima este relatarea iubirii dintre Ştefan Gheorghidiu şi soţia sa, Ela, iar a doua este jurnalul eroului aflat pe frontul primului război mondial. Unitatea compoziţională este dată de prezenţa unei singure conştiinţe ce se autodefineşte în raport cu lumea înconjurătoare, precum şi de un artificiu de compoziţie.

In ceea ce priveste structura interna a romanului, se poate vorbi despre descrierea monografica a unei iubiri, in toate fazele ei (geneza, stabilizare, declin). Sentimentul e manat de o luciditate ce diseca faptele, inmultind argumentele pentru infidelitatea femeii. Acest plan, subiectiv, e prezent in ambele parti ale operei.Al doilea plan, obiectiv, e fundaluul pe care se desfasoara un intreg univers un care se consuma experiente, cele doua planuri dezvoltndu-se paralel, uneori interferandu-se, ”ultima noapte” e si “intaia”, noaptea ce unifica cele doua parti ale romanului.

Subiectul ne prezinta evolutia lui Stefan si a Elei in viata sociala si a cuplului, schimbarea Elei ducand la gelozia lui. Autorul pune accent pe drama eroului surprins in doua momente cheie, iubirea si razboiul. Noua ipostaza a eroului, ce a trait experienta razboiului si devine generos, se desparte de trecut dandu-i sotiei o parte nemeritata din averea sa.

In primul plan,ca si la Proust, memoria involuntara reinvie intamplari trecute, dar la C.Petrescu constiinta selectioneaza acele fapte ce vor contribui la dezvaluirea adevarului. Retrairea explica si sistematizeaza fapte ce vor duce la optiunea finala.