Gimnaziu
		Liceu
		Facultate

Extras din referat

În istoria atomistului un loc de seamă îl ocupă Epicur, care a dezvoltat în cea mai mare măsură concepţia lui Democrit, aducându-i completări şi corective fundamentale, cu precădere în sens dialectic.

Reprobat de reprezentanţii idealismului, Democrit a găsit în schimb o largă apreciere din partea tuturor filozofilor materialişti. Atât de mare a fost influenţa sa, încât, cu toate restricţiile spirituale impuse de instituţiile feudale, el a avut adepţi chiar şi în evul mediu, cu atât mai mult în epoca Renaşterii, când un Giordano Bruno în Italia, Daniel Sennert în Germania, Gassedi în Franţa, pentru a-i cita pe cei mai reprezentativi, I-au îmbrăţişat concepţia.

Descartes şi Spinoza au găsit întotdeauna cuvinte de laudă pentru marele filozof al antichităţii. Cel din urmă, într-o scrisoare, mărturisea: "Autoritatea lui Platon, Aristotel şi Socrate nu preţuieşte mult pentru mine. M-ar fi mirat dacă mi-aţi fi citat pe Epicur, Democrit, Lucreţiu sau vreun alt atomist şi adept al existenţei atomilor. Nu e de mirare ca acei care au imaginat calităţi oculte, formule substanţiale şi multe alte nimicuri au născocit şi stafiile şi spiritele, au dat crezare babelor pentru a micşora pe Democrit, a cărui faimă au invidiat-o atât de mult, încât au pus pe foc toate cărţile care acesta le-a publicat cu multă laudă."

La Descartes întâlnim un element de circulaţie democritiană şi anume acceptarea mişcării în vârtej în cosmogonie. Pe baza atomistului, Newton a formulat teoria corpusculară a lumii care, deşi unilaterală, a adus contribuţii de bază la studiul acestei probleme.

Mai târziu, materialiştii francezi ai secolului al XVIII-lea, şi în special Diderot, au subliniat adesea importanţa deosebită a atomismului lui Democrit, pe care, de altfel cu, corectivele lui Epicur şi conform noilor date ale ştiinţei, l-au însuşit. Atomistul a fost preluat şi dezvoltat, îmbogăţit cu o viziune mai profundă şi mai precisă, şi a fost pus pe baze experimentale de Dalton şi Lomonosov, care au dovedit de data aceasta practic justeţea previziunii democritice.

În secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea şi cu deosebire în secolul XX-lea atomismul a încetat să mai fie o ipoteză, pentru a fi o teorie ştiinţifică temeinic închegată şi fundată.

La noi în ţară ideile lui Democrit au pătruns într-un trecut destul de îndepărtat, ele fiind împărtăşite de o serie de mari cărturari. Astfel, Dimitrie Cantimir, sub influenţa lui, credea că apariţia şi dispariţia corpurilor se datoresc asocierii sau disocierii atomilor. Omul este şi el un corp natural – spunea marele cărturar român. "Toţi, nisce atomori putrezitoare suntem, toţi din nemica în fiinţie şi din fiinţie, în putregiunea pre o parte călători şi trecători suntem" – spune marele cărturar în Istoria ieroglifă.

Vasile Conta, mai târziu, a preluat şi el atomismul, aducând însă o serie de corective mai ales cu privire la divizibilitatea atomului. Conta a respins idea atomului ca ultimă particulă, ajungând la concluzia că "însuşirile lumii exterioare se subîmpart la infinit".

O serie de oameni de ştiinţă români, fizicieni cu prestigiu ca G. Athanasiu, Dr. Hurmuzescu, interpretând în mod materialist rezultatele investigaţiilor ştiinţifice, au subliniat adesea semnificaţia filozofică progresivă a atomismului.

Merită semnalat în treacăt – tocmai pentru a ilustra mai mult popularitatea lui Democrit peste veacuri – puternicul ecou pe care personalitatea lui l-a stârnit şi în domeniul creaţiei literare ulterioare. Astfel, pentru a aminti doar de câteva exemple: Rabelais punea în circulaţie verbul "democritisier" (ceea ce ar însemna "a democratiza"), prin care înţelegea atitudinea de îndoială faţă de tot ceea ce însemna dogmă; Regnard, la începutul secolului al XVIII-lea, şi-a reprezentat la Teatrul Francez comedia "Democrit amoureaux" (Democrit îndrăgostit); Autreau, puţin mai târziu, a pus în scenă "Democrit pretendu fou" (Democrit pretins nebun), iar Salvator Rosa, într-un tablou celebru, îl înfăţişa pe Democrit alături de Protagora.