Gimnaziu
		Liceu
		Facultate

Extras din referat

In practica judecatoreasca si in literatura de spucialitate au fost exprimate diferite opinii cu privire la temeiurile raspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

a) O prima fundamentare a raspunderii comitentului a fost axata pe ideea unei culpe in alegerea prepusului-culpa in eligendo-ori pe ideea unei culpe in alegere unite cu o culpa in supraveghere-culpa in vigilando. Din ce in ce mai mult aceasta fundamentare a evoluat spre ideea unei prezumtii legale absolute numai de culpa in supraveghere, cu atat mai mult cu cat, in conditiile sistemului de recrutare si incadrare a fortei de munca, nu se poate vorbi de "o culpa in alegere" din partea comitentului, care, cel mai adesea, este o societate comerciala. Ceea ce sar putea reprosa comitentului ar fi, in situatiile mentiona-te, insuficientele in supraveghere, indrumare si control, de care a dat dovada in conducerea activitatii prepusului.

b) O alta fundamentare care si-a gasit un anumit ecou in practica judecato-reasca a fost aceea ca prepusul actioneaza ca un adevarat mandatar al comitentu-lui, si deci fapta sa ilicita este fapta comitentului insusi. Aceasta fundamentare este susceptibila de foarte importante rezerve.

Mai intai, nu poate fi vorba de mandat si de reprezentare dacat in cazul actelor juridice, si nu in cazul faptelor juridice, cum sunt faptele ilicite cauzatoare de prejudicii.

In al doilea rand, raspunderea comitentului este o raspundere pentru fapta altuia si nu o raspundere pentru propria sa fapta; chiar daca in fundamentarea acestei raspunderi s-a facut o referire la o prezumtie de culpa in sarcina comitentului, aceasta se refera la faptul ca el nu a inlaturat posibilitatea savarsirii de catre prepus, a faptei ilicite direct cauzatoare de prejudicii.

Ideea ca raspunderea comitentului este o raspundere pentru fapta altuia justifica, in fond, dreptul pe care acesta il are ca, in cazul in care a platit despagubirile catre victima, sa se regreseze impotriva prepusului vinovat, pre-pus care, in cele din urma, trebuie sa suporte consecintele faptei sale propri, daca aceasta fapta a fost ilicita. Imprejurarea ca fapta a fost comisa "in functii-le incredintate" nu este de natura, prin ea insasi, sa inlature raspunderea per-sonala a celui care a comis-o.

c) O alta a raspunderii comitentului are drept premisa ideea de risc, in sensul ca raspunderea ar decurge din imprujurarea ca el este acela care trage foloasele activitatii desfasurate de prepus si deci trebuie sa suporte si consecintele nefavorabile ale acestei activitati- ubi emolumentum ibi onus.

Sub aspect juridic, daca s-ar admite ca fundamentarea mentionata are drept premisa riscul propriu al comitentului, risc ce ar decurge din dreptul de a culege beneficiile activitatii, aceasta fundamentare ar fi incompatibila cu dreptul indiscutabil pe care il comitentul de a se intoarce impotriva prepusului, pentru recuperarea daunelor platite in locul acestuia.

d) Fundamentarea care s-a impus si care se impune din ce in ce mai mult in literatura si in practica judecatoreasca se bazeaza, in esenta, pe ideea de garantie. Acesta fundamentare, pe care o impartasim, explica raspunderea comitentului pentru fapta ilicita a prepusului pornind de la premisa ca prin art. 1000 alin. 3 C. civ. se instituie o garantie a comitentului, in solidar cu prepusul, fata de victima prejudiciului, garantie care este menita sa ofere victimei posibilitatea de a fi despagubita.

In ceea ce priveste aplicarea acestei garantii prevazute de lege in sarcina comitentului, in literatura de specialitate si in practica judecatoreasca par a se contura doua tendinte: potrivit unei tendinte, pe care am putea-o denumi conceptia garantiei obiective, ne-am afla in fata unei garantii "intemeiate pe riscul de activitate", detasata de orice idee de culpa prezumata a comitentului; potrivit unei tendinte, pe care o consideram mai aprapiata de sistemul Codului civil in vigoare si pe care am putea-o denumi conceptia garantiei subiective, ne-am afla in fata unei garantii care nu se detaseaza, ci se grefeaza pe ideea unei prezumtii de culpa in sarcina comitentului.

Ideea de garantie subiectiva nu este total desprinsa de ideea de vina a comitentului.

Ideea de garantie depaseste insa, in extensiune, ideea de vina a comitentului, ceea ce face ca prezumtia de raspundere a acestuia sa nu poate fi inlaturata prin simpla proba contrarie a lipsei de vinovatie in exercitarea supravegherii, indrumarii si controlului. In acest punct se intalnesc cele doua conceptii- cea obiectiva si cea subiectiva- despre garantie.

De aceea, in literatura si in practica se vorbeste adesea de o prezumtie legala absoluta de culpa in sarcina comitentului. Afirmarea caracterului absolut al prezumtiei urmareste sa acopere, in acest context, atat ideea de vina in exercitarea atributelor comitentului, cat si ideea de garantie generala privind fapta prepusului.

Fara a parasi ideea de culpa prezumata absolut a comitentului in exercitarea supravegherii, practica noastra judecatoreasca a adoptat, drept fundament al raspunderii comitentului pentru fapta prepusului, ideea de garantie. Partea responsabila civilmente nu are decat rolul de a asigura partii pagubite repararea daunei.